Poezia în teatrul modern- interviu cu actorul George Burcea

de Ruxandra Stoian

Știm cu toții că în Antichitate, dramaturgia, filosofia și poezia făceau parte din viața de zi cu zi.

Au trecut anii, poeziile s-au schimbat într-un șir de curente literar-artistice, iar teatrul a devenit mai actual. Piesele vechi au căpătat o turnură modernă și Shakespeare a devenit un dramaturg de Centru Vechi, primind modificări de la scenariștii și actorii contemporani.

Trecerea aceasta nu este un lucru rău. Arta se modifică pe vremurile actuale, însă unele valori rămân de neclintit. Caragiale nu a fost niciodată mai actual, poezia abstractă a lui Stănescu nicicând mai vie.

Ține doar de ochii privitorului.

Mulți dintre actorii contemporani au alte aptitudini: cântă, dansează, scriu, dând dovadă de un spirit cultural dezvoltat polivalent.

Poezia este trăire pură, iar în combinație cu teatrul devine o experiență înălțătoare.

Tinerii actori de la UNATC obișnuiau să organizeze seara de poezie, un spectacol unde ...

Read More

A fi sau a nu fi… în teatru- interviu cu Alexandru Bogdan

Text de Ruxandra Stoian

București, 2015

Într-o perioadă în care arta este adusă la minimul de efort și minimul de eficiență, mai există totuși câțiva artiști care mai iau în seamă și modelul old school. Fie că e vorba de literatură, teatru, film, muzică, tot ceea ce se creeză de ani de zile, se repetă sub altă formă.

Originalitatea nu mai este ceva tangibil din Antichitate încoace, totuși arta s-a dezvoltat în toate formele ei, pe diverse straturi.

Rămân unele curente care își au bazele în umanism, clasicism, romantism ce au redat ideile existențiale prin om, în toată frumusețea lui- trup și suflet. Până la modernism și postmodernism, când urâtul a devenit noua frumusețe.

Se cerea o estetică a urâtului tocmai pentru a scutura lumea de pattern-urile deja folosite, clasice și învechite.

Totuși unde e limita în care vechiul se cere depășit de modern fără să se piardă esența?

Am discutat despre ce se întâmplă în teatru ș...

Read More

Când dansul atinge teatrul- interviu cu actorul Vlad Logigan

Text de Ruxandra Stoian, București, 2015

Foto: Diana Rădulescu și Ruxandra Stoian

Nu am stat niciodată să definesc dansul, tocmai pentru că îl dansez, cum nu am stat să definesc alte concepte artistice pe care le practic. Totuși îmi vine în minte că „dansul este o poezie mută”.

Fiecare mișcare corespunde unui beat, fiecare notă este continuată de o unduire a mâinii, ritmul se simte în picior cu nesaț și parcă nimic nu curge mai frumos ca trupul, pe niște note care-ți gâdilă inima.

Ca și umorul în teatru, dansul are menirea de a înălța sufletul.

Dinamismul unei piese este accentuat în toate zonele emoționale de coregrafia actorilor, purtând spectatorul în toate stările redate de aceștia.

Actorul Vlad Logigan este un personaj versatil, jucând atât în piese de teatru cu iz vechi rusesc ( Țarul Ivan își schimbă meseria, Crimă și pedeapsă, Tarelkin), cât și în filme cu o lume modernă, citadină (Nuntă în Basarabia, Selfie)....

Read More

Povești din Costiera Amalfitană

de Diana Rădulescu, București, 2015 Prima dată când am auzit de Coasta Amalfitană a fost în filmul "Sub soarele Toscanei, moment în care am pus-o pe lista destinațiilor de vacanță. Scenele din film descriu perfect Coasta Amalfitană: marea turcoaz, stâncile abrupte, satele mici cu case colorate cocoțate pe stânci, printre lămâi și portocali, de o frumusețe din altă lume. Amalfi Blue sea in Amalfi Momentul meu preferat din film este atunci când Frances și Marcello își conduc mașina pe drumul îngust care șerpuiește de-a lungul Coastei Amalfitane. Și cum viața nu este întotdeauna ca în filme, am explorat coasta alături de propria mea versiune a lui Marcello, una chiar mai bună. Dar dacă vii aici cu gândul de a-l întâlni pe propriul Marcello, șansele de a-ti găsi unul printre „italiani veri” sunt foarte mari. Pentru a înțelege de ce personajul principal, Frances a hotărât să rămână pe coastă pentru totdeauna, trebuie să vii aici cel puțin ...
Read More

The aesthetics of melancholy- interview with russian photographer Natalia Drepina

Natalia Drepina is a young photographer established in a small town in Russia. Through her art she creates  a sorrowful, gloomy atmosphere, feelings and emotions that photographers avoid in their creations. Her photos are more like a visual poetry, where fairy tales and mythical characters meet all together to create a dismal, yet beautiful mood. Hands seem to be very important in her compositions, they speak for themselves, they tell sad, yet beautiful stories, letting the viewer to finish the tale in his own manner. The pale skin, dark shades and cold colors complement the melancholic atmosphere, pulling to surface phobias in an artistic manner. 1526500_938198366202322_4421581523645352080_n 11025650_922900994398726_3724819096158081826_n The universe created by the young photographer reminds me of Tudor Arghezi’s aesthetic of ugliness, where mold, mirrors, insects, dried flowers and mud turn into a source of inspiration. Natalia’s characters turn every scene into a surprisingly artistic visual experience, where nature, surreal and dream coexist in an amazi...
Read More

Deco Light Work- Când pasiunea devine realitate

de Diana Rădulescu, București, 2015 Îmi plac oamenii creativi, minuțioși, care sunt într-o continuă descoperire de sine și își investesc timpul și toată dragostea în pasiunile lor. Îmi plac oamenii care se bucură de lucrurile făcute de ei înșiși, chiar dacă asta presupune multe ore de lucru, timp și bani investiți. Pe Paula am cunoscut-o la actualul loc de muncă, un DTP-ist tânăr și talentat, cu tot viitorul în față. În afară de faptul că ne completam în ceea ce cream pentru job și că împărtășeam aceeași pasiune pentru fotografie, o altă îndeletnicire de-a ei avea să mă surprindă. Nu știam că pagina de facebook pe care o promova subtil printre colegi îi aparținea, ba mai mult, minunățiile erau create chiar de ea și prietenul ei. Dacă o întrebi de pasiunea ei, începe să povestească zâmbind, fâstâcită și surprinsă de interesul meu. Este zâmbetul omului discret, modest, căruia nu îi place să se laude, sau să îl ...
Read More

When camera looks into the soul -interview with M.A. Littler from Slowboat Films

By Ruxandra Stoian, Bucharest, 2015

Yo! Ho! Ho and a bottle of rum! From the world of country music I've landed on an intriguing boat that films, directs and records the most inspired documentaries with musicians, brought from Westerns 'till the most refined intellectuals, poets and artist from nowadays.

Slowboat Films is an independent filmmaking studio with an experience for more than 15 years, founded by its commander M.A. Littler and his right hand Philip Koepsell.

1

Being outside the world of television and politics, Slowboat Films shows that the moral values can be kept regardless the system we're involved with. Bringing exciting topics about the human's existence, Slowboat Films is more like an invitation to introspection, meditation and understanding that souls can be kept even in a consumerist world.

The unique way of showing the problem of contemporary society is made through art, where music, poetry and photography are blending in a staggering combination. Even if it'...

Read More

Laura Covaci- Cruda feerie de la AnnArt

text de Ruxandra Stoian foto de Diana Rădulescu, București, 2015   Vineri 6 martie, Galeria Annart a adus în prim-plan o feerie futuristă, plină de imagini suprarealiste, în care visul se întrepătrunde cu elementele moderne deja cunoscute din lumea contemporană. DSC_6731 Artista Laura Covaci, cunoscută deja pentru expozițiile sale, atât în SUA, cât și colaborările din Europa, a expus o serie de de lucrări digitale sub numele de Cruda feerie, Capitolul III – Desprinderea. DSC_6718 Tablourile Laurei sunt într-adevăr o despindere de lumea gri a cotidianului urban, spre una metafizică unde forma este doar o sugestie, în care elementele realului se împletesc cu imaginarul, într-o priveliște de basm futurist. Ca un dans lugubru, personajele Laurei Covaci se joacă de-a viața și de-a moartea. Fetițele au ochii obosiți, păpușile sunt un alter ego al sufletului de copil într-un mediu ostil, ca într-o lungă cercetare de sine. Este o introducere în s...
Read More

Când teatrul devine ACASĂ. Un interviu cu talentatul actor Geo Vișan

de Diana Rădulescu, București, 2015 Este joi seară și în spațiul intim de la Muzeul Țăranului Român râsul a devenit deja contagios în public. Primisem invitația la piesa “Din Rusia, cu drag”cu ceva timp în urmă și sincer nu-mi imaginam că o seară banală de joi se poate sfârși cu râsete și voie bună. Puțini sunt actorii care reușesc să faca asta cu publicul lor, fără să apeleze la umorul forțat. geo visan 4 Geo Vișan are un stil aparte de a-și interpreta personajele și de a trăi intens fiecare experiență de scenă, lucru care se simte și în public. Când nu joacă pe scenă, Geo Vișan cântă și fotografiază cu aceeași pasiune cu care își interpretează și personajele. Actorul ne-a vorbit despre pasiunea lui și despre cum a luat naștere compania de teatru Ingenuo, despre piesele pe care le joacă cu drag în fața copiilor, dar și despre planurile de viitor. DSC_6654 Sophisticart: Scrii, cânți, faci fotografie, ești actor. .....
Read More