Poezia în teatrul modern- interviu cu actorul George Burcea

de Ruxandra Stoian

Știm cu toții că în Antichitate, dramaturgia, filosofia și poezia făceau parte din viața de zi cu zi.

Au trecut anii, poeziile s-au schimbat într-un șir de curente literar-artistice, iar teatrul a devenit mai actual. Piesele vechi au căpătat o turnură modernă și Shakespeare a devenit un dramaturg de Centru Vechi, primind modificări de la scenariștii și actorii contemporani.

Trecerea aceasta nu este un lucru rău. Arta se modifică pe vremurile actuale, însă unele valori rămân de neclintit. Caragiale nu a fost niciodată mai actual, poezia abstractă a lui Stănescu nicicând mai vie.

Ține doar de ochii privitorului.

Mulți dintre actorii contemporani au alte aptitudini: cântă, dansează, scriu, dând dovadă de un spirit cultural dezvoltat polivalent.

Poezia este trăire pură, iar în combinație cu teatrul devine o experiență înălțătoare.

Tinerii actori de la UNATC obișnuiau să organizeze seara de poezie, un spectacol unde ...

Read More

Tot ce trebuie să știi despre tăiatul pepenelui de Dăbuleni în funcție de zodie

de Ruxandra Stoian, București, 2015   Pe lângă cele 10 sfaturi eterne complet inutile despre orice, gen Cosmopolitan sau alte reviste pentru fete cu buzele botoxate și băieți epilați ca o bucată de mătase, internetul e plin de tehnici despre cum să îți mulțumești partenerul de viață, colegii de muncă, de cum să faci supă, de cum să te duci la budă, totul în funcție de zodie. pesti2 Dacă ții hârtia igienică în stânga e posibil să fii Balanță cu ascendent în Leu, pentru că e clar că dacă ești dreptace o țineai în dreapta, dar nu: tu ești puternică și o ții cu stânga, ceea ce arată clar determinare, deci trăsătură Leului. Mi se pare normal. Totuși faptul că o ții în stânga este și semn de confuzie, adică dacă tot ești dreptace de ce naiba nu o ții în mâna dominantă. Deci asta e incertitudine, clar atributul Balanței nehotărâte. Când te combini, nu îl întrebi pe ăla ce lucrează sau aștepți să vezi cum decur...
Read More

Vremea scrisorilor

  60436_1408680826214_7753370_n Dragul meu, Știi că cernelurile se scurg oricum în timp, așa că am evitat mereu să-ți scriu. De fiecare dată, cuvintele fugeau de foaie și mă găseam poticnindu-mă în fața unei imensități albe și sterpe de preaplinul gândurilor mele. La vorbit nu m-am priceput nicicând, cu atât mai puțin acum. Am oprit acum ceasul să-ți înșir cele câteva cuvinte. Confessio Cum se cuvine n-am iubit nicicând,sau niciodată îndeajuns; Mă refuzau de multe ori și pietrele când le striveam. Îmi tot strigau: Pleacă! Nu vezi că ai pașii cu noroi? Mă opream ce-i drept să-mi ridic talpa și oftam De cele mai multe ori nici eu nu sesizam Dâra pe care o lăsăm în urmă când și când. Și mă piteam apoi, după vreo tufă să-mi plâng pașii, dorul, speranța, stângăcia de-a fi tăcut Și mă-nfrățeam în cântec cu Adam, pribeagul... într-o doină neauzită, un plânset plin de jale. Știam că va veni și clipa când nu vor mai fi la...
Read More

Poeți și fluturi

60436_1408680786213_1500204_n -Spune-mi, rosti ea în treacăt, ducându-și mâna-ncet la gură, cum sunt poeții? Buzele-ar fi vrut să continue dar se opriră ușor întredeschise, rostind doar un oftat venit de nicăieri. -Ei și tu acum...sunt ca moliile, cum să fie? Ziua stau închiși în dulapul vechi și se izbesc de cei patru pereți, cu iz puternic de naftalină. Unii îi zic birou. Dar seara, eheiii seara, n-ai să vezi poet dormind; ei ies pe nesimțite-n cameră și se-mbată cu tot soiul de parfumuri. Ei rod cu nesaț orice urmă de viu și le fac părți din trupul lor firav. Și uite-așa se nasc alți fluturi. -Fluturi? Zâmbise ea ușor confuză. -Fluturi...adică versuri, continuă el scurt. -Deci poetul e tot una cu versul? -Ia-o așa: trăirea e totuna cu omul, trăirea nu există de sine stătătoare, ea prinde viață doar printr-un organism viu, iar omul, omul la rândul lui, fără de trăire...e neom. În concluzie e simplu: cuvântul poetului roade pe dinauntru ca o molie, ...
Read More

Cine mai are timp

38610_1358144002825_7536105_n Dintre toate locurile de pe pământ și-a găsit să intre într-o biserică neterminată din Neptun, o stațiune mică de pe malul mării. Era trecut de 10 seara și între becurile de bâlci și muzicile amestecate, biserica străjuia cu o cruce slab luminată cu un soi de leduri portocalii. Un fel de ghiveci urban: mirosul de hamsii și gogoși proaste, cu benzină și apa mării, cu țipete de tot felul, râsete și oameni relaxați ce se-nghesuiau la o plimbare pe faleză. Privit de sus, orașul ăsta mic și viu numai vara, îngloba în el toate contrariile ce se atrăgeau magnetic ca o piață plină de artizanate ieftine. Pe fundal se îmbibau cu dorința de a renunța la tot pentru liniștea eternă. Pereții erau reci și goi. Nu văzuse până atunci o biserică fără frescă și totuși locul în sine purta întru totul haina retragerii și a păcii. O pace care vine doar prin plâns. Și-așa ar fi vrut să se ghemuiască pe scaun și să zacă acolo până la ...
Read More

Tablou cu copil iarna

38610_1358144042826_5583358_n

Eram copil și zăpada îmi făcea sclipiri, de parc-aș fi privit într-un cuarț spart.
În stânga mea, casa-n care locuiam se odihnea parcă de zgomotul adunat în tot anul. Nu țin minte multe, dar lumina de la ora patru după-amiaza avea ceva de ordinul fantastaticului. Evident ca totul îmi părea cu mult mai înalt: bradul din fața casei, nămeții, sania asta grea pe care stăteam. O făcuse bunicul din fag și îi pusese două șine groase de oțel (să fie mai trainică). Adevărul e că și acum sania mai e pe undeva prin curte și se cațără câte-o găină pe ea, să își țipe oful...sau oul.
Sunetul monoton al oțelului pe zăpadă mă purta undeva, unde habar n-aveam că eram sau c-am să mă întorc vreodată. Ai să râzi, dar chiar era de basm iarna asta în orașul meu mic.
Bunicul trăgea la sanie, îmbrăcat cu o bundiță și cu un fes cu moț. Mergea încet și apăsat, cu papucii lui largi și obosiți de la atâta purtat prin curte și grădină...
Read More