Povești cu cărămizi în țara lui „bine că nu m-am dus”

de Ruxandra Stoian, București, 2015

foto via Internet

În România se întâmplă multe accidente din cauza sărăciei și a sistemului prost gândit. Dar mereu e nevoie de câte unu care să zguduie, ca oamenii să ia cunoștință de cauză și mai apoi să acționeze.

Incidentul din Colectiv ne pune undeva în topul accidentelor din lume, care se puteau întâmpla în baruri.

Trebuiau să moară 27 de oameni cu încă 162 de răniți grav, unii dintre ei în stare critică și alții care evident nu vor beneficia de îngrijirea medicală propice, ca să ne dăm seama că nu suntem pregătiți de un incediu, darămite de un război sau un cutremur mai mare.

Evident că toți știam că barurile din România sunt niște maghernițe decorate pe afară cu o patină vintage, dar cu o temelie vai mama ei. Centrul vechi e un pericol de câțiva ani, un fel de colecție de buline roșii, dar asta nu-i oprește pe oameni să nu mai umple străzile înguste cu băutura la supra preț.

Cu ceva vreme în urmă, în Club Fire la subsol, am stat la o masă cu un suc în față, în timp ce din tavan mi-a căzut o cărămidă pe masă. M-am uitat șocată la stropii de pe masă, apoi la tavanul din cărămizi și am zis că nici SMURDU nu face face față să ne scoată de acolo dacă e vreun cutremur și am plecat.

Am înțeles că acum e renovat sau ceva. Nu știu dacă au făcut ceva mai serios la pereți, dar lucrurile astea se întâmplă.

Și nu e vorba numai de cluburi. Clădirile din București în loc să fie reparate, sunt lăsate de izbeliște, dar vezi Doamne, e pus un semn cu „Atenție cade tencuiala!” Păi de ce nu ați zis mă așa? Acum mă simt mai în siguranță.

fotografii-0011

Acum câteva luni, în primăvară mergeam pe stradă pe Ștefan cel Mare și a căzut un sistem de aer condiționat pe trotuar de la etajul șase sau mai sus. Oricum suficient cât să te bage în asfalt. Autoritățile ce au făcut?

L-au lăsat așa 3 zile pe jos și au pus o bandă galbenă în față. Problem solved.

Altă zi, tot prin martie, ieșeam dintr-un Outlet pe Bd. Regina Elisabeta, lângă librăria Cișmigiu și ghici ce? Omul din fața mea, a luat o cărămidă în cap. Doar pentru că era cu o secundă, înainte la ușă.

Primul instinct a fost să sun la salvare, în timp ce unu îi făcea poză. Spirit civic, zic.

Dacă faci un control rapid așa ca om normal și nu ca inspector de la protecția muncii, o să observi că cel puțin jumătate din barurile din București sunt niște focare de fum, cu o singură ieșire, fără extinctor, cu țevile vechi de 20 de ani care picură din perete, dar avantajul e că se scurg pe tavan și dau o patină de vechi, deci e ok.

Clubul Colectiv este luat la răspundere că avea material ieftin ignifug, tavan de brad, probabil nici extinctor, dar oricum și dacă avea era ceva infim. Incendiul a pornit de la niște artificii stupide cum erau cele de le puneam pe tort, care au ars mai apoi stâlpul izolat din fața scenei.

Acum nu înțeleg așa bine partea cu izolarea, dar de ce ai izola fonic un stâlp și nu pereții?

Un prieten de al meu a murit, vreo doi trei sunt arși, în timp ce lumea își expune păreri. Că e pedeapsă de la Dumnezeu că e Halloween. Băi nenică, nu venise nimeni la ritualuri și oricum outfiturile de Halloween sunt în cel mai complex caz făcute de niște tipe cu mustăți pe față, pe care și le-au desenat cu dermatograful.

Legați-vă usturoi la geam și rezolvați voi cumva, dar acum nu e prilej de dezbateri religioase.

Indiferent în ce crezi, în România trăiești că ai avut o șansă.

Azi ai avut șansa să nu te izbească o mașină cu șoferii proști și agitați că-s drumurile aiurea, cu gropi și drumuri ca valurile Dunării. Aceeași problemă: e drumul plin de dâmburi de te aruncă într-un slide ca de pe trambulina de ski, ei pun afiș cu „Drum cu denivelări”, în loc să-l facă din banii deja luați.

Se fură: în construcții se fac devize, iar asfaltul devine 80 % pietricele de râu, cum materialele din cluburi, teatre, cafenele, spitale, școli, devin 80 % polistiren. Astfel, viața ta devine 80 % moarte.

Ajungi să zici bine că nu m-am dus cu trenul că oricum deraia pe șinele ruginite și neîntreținute de ani de zile, bine că nu m-am suit în microbuzul care stă să se crape în două și e lipit cu banda izoler, bine că nu m-am dus pe lângă clădirile de la Universitate, bine că nu m-am dus în Centru vechi, bine că nu m-am dus în Colectiv că mi-era rău. Păcat de cei cărora nu le-a fost rău și au mers.

Și uite așa ne bucurăm că am mai apucat o zi fără să cădem în canal, sau să ne pice o țeavă în cap, sau o cărămidă, pentru că am avut o șansă. Cu sau fără credință, cu sau fără politicieni, supraviețuirea în România ține de hazard.

One thought on “Povești cu cărămizi în țara lui „bine că nu m-am dus”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *